Noua conducere de la CFR Cluj are planuri mari cu echipa de fotbal, iar pentru îndeplinirea obiectivelor bugetul este unul pe măsură, iar noul antrenor, Dan Petrescu, va avea mână liberă la transferuri, așa cum anunță președintele clubului, Iuliu Mureșan.
CFR Cluj este cea mai activă echipă din Liga 1 în privința transferurilor. Nouă nume noi au venit sub comanda lui Dan Petrescu, antrenor care va avea un lot foarte puternic pentru noul sezon. Iuliu Mureșan a recunoscut că transferurile vor continua în Gruia: „În fiecare zi îl bombardăm pe Dan cu nume de jucători, el își dă întotdeauna ok-ul când e vorba să aducem pe cineva. Să vedem dacă vom mai aduce ceva și în apărare. La mijloc ne mai trebuie un jucător și mai e nevoie de extreme pentru că ne trebuie cel puțin câte doi jucători pe post”, a declarat Iuliu Mureșan la DigiSport.
După ieșirea din insolvență, noua conducere pompează bani serioși în echipă, iar președintele CFR-ului a redat strategia pe care clubul o va abodra în noua ediție de campionat: „Bugetul de salarii reprezintă 70% din bugetul total. Trebuie să investești bani când ești la un nou început. Avem toate condițiile să facem performanță, la un moment dat vom începe să și producem bani. E un plan financiar corect, după un timp scurt. Pentru că ne pricepem, vom acoperi noi, clubul, bugetul pentru un an”.
Dan Petrescu nu are parte de o presine pe măsura investițiilor, cel puțin în primul an la CFR, iar obiectivul acestuia va fi intrarea în play-off și implicit calificarea în cupele europene: „Ne dorim să terminăm pe loc de play-off și, implicit, de cupe europene. E puțin târziu, chiar dacă am făcut 9 transferuri, vom mai face în continuare. Sperăm ca jucătorii să se integreze rapid. Nu va fi ușor pentru Dan Petrescu, dar avem încredere. Să vedem cum vor răspunde jucătorii”, a adăugat Mureșan.
Mutările echipei din Gruia până în acest moment:
Veniri:
Plecări:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER